Organizatorii au estimat că 10.000 de oameni vor participa la " ”Marșul pentru Basarabia", însă la startul evenimentului din Piața Victoria nu s-au prezentat decât o mie de persoane. Buucreștenii sunt așteptați să adere la marș pe parcursul traseului Sursa: Platforma 2012
Paricipanții sunt atât cetățeni de peste Prut, cât și români. De altfel de la Chișinău au ajuns două autocare cu câte 50 de persoane care au întampinat și ceva probleme în vama românească. Aici au fost retinuți mai mult de o oră.
Media de vârstă este undeva la 30 de ani, jumătate fiind studenți sau tineri și restul de vârsta a treia.
La startul marșului s-au cântat cântece, iar de la boxele unui Volvo cu număr de București se difuzau cântece de genul "Doamne ocrotește-i pe români" sau "Basarabie frumoasă de trei ai fost mireasă și a patra oară arsă".
Organizatorii (peste 30 de organizaţii din România, Moldova, SUA, Canada etc. reunite în Platforma Acţiunea Civică 2000) au desfăşurat o intensă activitate de mobilizare, atât în România cât şi în Republica Moldova, şi apreciază că peste 10.000 de oameni vor fi prezenţi la marşul care se va desfăşura pe traseul Guvern - Parlament (Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunilor Unite - Palatul Parlamentului (Parcul Izvor).
”Marșul pentru Basarabia care va începe duminică, 20 octombrie 2013, ora 14:00, în Piața Victoriei din București, își propune introducerea pe agenda publică a reunirii ca un obiectiv național major.”, notează organizatorii acestui miting pe pagina oficială a evenimentului.
Manifestaţia, cea mai mare de acest fel de după 1989, vrea să impună Unirea României cu Basarabia ca obiectiv naţional prioritar pentru clasele politice de la Bucureşti şi de la Chişinău. Peste o sută de basarabeni au cusut timp de trei săptămâni un imens steag tricolor, lung de 1200 de metri, care va fi de