Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opera din Sydney celebrează, duminică, a 40-a aniversare

Publicat in Mediafax, duminică 20 octombrie 2013 ·

Celebra Operă din Sydney, un edificiu cu o arhitectură îndrăzneaţă creată de danezul Joern Utzon, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO şi considerată una dintre operele arhitectonice majore ale secolului al XX-lea, celebrează duminică a 40-a aniversare.

Numeroşi spectatori s-au adunat pe ţărmul oceanului pentru a participa la festivităţi, alături de o flotilă de salvamari, dansatori aborigeni şi un tort uriaş.

Compusă din trei clădiri în formă de scoică, boltite şi întrepătrunse, Opera din Sydney a fost inclusă în 2007 de UNESCO în patrimoniul mondial şi este considerată una dintre operele arhitecturale majore ale secolului al XX-lea.

Trei generaţii de moştenitori ai arhitectului Joern Utzon au asistat la ceremonia ţinută sub un cer lipsit de nori, în decorul grandiosului port din Sydney, care îi amintea arhitectului danez de şantierele navale din oraşul său natal Aalborg.

Discipol al finlandezului Alvar Aalto, Joern Utzon a decedat în 2008 la vârsta de 90 de ani.

Din cauza unui diferend cu autorităţile australiene, Utzon a fost nevoit să renunţe la proiect în 1966, lăsându-le lui Peter Halln, David Littlemore şi Lionel Todd sarcina de a-l finaliza.

Emblematici pentru "stilul de viaţă" din Sydney, cel mai mare oraş din Australia, salvamarii, în costume de baie galbene şi roşii, au debarcat pe treptele din faţa Operei. Pe covorul roşu, dansatorii aborigeni şi o ceremonie de purificare prin fum au precedat o serie de cântece şi tradiţionalul "Happy Birthday" interpretat de o fanfară.

Opera din Sydney organizează în fiecare an 2.000 de reprezentanţii şi primeşte anual 8,2 milioane de vizitatori.

Edificiul reprezintă "o carte de vizită" a Australiei în lume, a declarat guvernatoarea statului New South Wales, Marie Bashir, al cărei soţ, Nicholas Shehadie, era primarul oraşului Sydney atunci când Opera a fost inaugurată

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 23 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°