O mireasă din Cluj a vrut, cu orice preţ, să fie „furată" de la propria nuntă, conform tradiţiei. Nu a contat că şoferul băuse. S-au înghesuit 6 inşi într-o maşină şi au plecat spre discotecă. S-au izbit însă de un cal apărut, brusc, în mijlocul drumului. Naşa a murit pe loc, iar mireasa şi ceilalţi 4 nuntaşi au ajuns, răniţi, la spital.
Ibolya are 42 de ani şi s-a căsătorit, sâmbătă, pentru a doua oară. După cununia religioasă, a organizat o mică petrecere într-o locaţie aparţinând Primăriei Mica, din Cluj.
A avut în jur de 30 de invitaţi, iar aproape de miezul nopţii, când petrecerea era în toi, mireasa a insistat să fie furată, conform tradiţiei. S-a urcat într-o maşină împreună cu cele două naşe de cununie şi alţi trei prieteni şi au plecat spre o discotecă din Dej. Distracţia s-a terminat brusc chiar la ieşire din localitatea Nireş, când s-au trezit în faţă cu un cal, lăsat nesupravegheat pe mijlocul drumului.
Animalul nesupravegheat mergea pe mijlocul drumului
Şoferul a tras de volan încercând să evite animalul, dar n-a mai putut controla autoturismul. Impactul a fost atât de violent, încât animalul a fost purtat pe capotă mai bine de 50 de metri. Una dintre cele două naşe, de 49 de ani, aflată pe bancheta din spate lângă mireasă, a murit pe loc. Mireasa a intrat în stop cardio-respirator, dar medicii au reuşit să o resusciteze.
În mașină se înghesuiseră șase nuntași
Şoferul autoturismului, care consumase alcool înainte de a se urca la volan, dar şi naşa mare se află în stare extrem de gravă. Singurul care a scapat cu răni uşoare a fost proprietarul autoturismului, care se afla pe locul din dreapta. Poliţiştii spun că vinovat de producerea accidentului este proprietarul calului. E vorba de un bărbat de etnie romă din localitatea Mica, care avea la păscut pe marginea drumului nu mai pu