Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(P) Soft-urile educaţionale - un răspuns la întrebările esenţiale despre educaţia copiilor

Publicat in Jurnalul, luni 21 octombrie 2013

Într-o lume tehnologizată, care-i face pe copiii de astăzi curioşi şi dornici de descoperiri senzaţionale în legătură cu tot ceea ce se poate accesa online, pe laptop, PC, tabletă sau orice gadget, soft-urile educaţionale se potrivesc perfect nevoii de cunoaştere a micuţilor.

Aceste soft-uri îi ajută pe copii să descopere, încă de la cele mai fragede vârste, că învăţătura este o joacă utilă şi plăcută şi că, jucându-se, învaţă cele mai interesante lucruri, mereu cu zâmbetul pe buze.

Bineînţeles, atunci când alegem soft-uri educaţionale pentru copiii noştri trebuie să ţinem cont de mai mulţi factori. Cei care se ocupă de educaţia copiilor, fie ei părinţi, educatori, învăţători sau profesori, trebuie să caute în soft-urile educaţioale cele mai bune metode pentru a îmbunătă şi procesul de învăţare al elevilor. Astfel, soft-urile educaţionale îi ajută pe adulţi să facă mai mult pentru copii, să-i îndrume pe aceştia către succes, pas cu pas, stimulându-le micuţilor interesul faţă de nou, imaginaţia, gândirea logică şi capacităţile de comunicare, cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră.

Pasiunile copilului pot reprezenta un punct de plecare pentru alegerea soft-urilor educaţionale, dar nu ar trebui să rămână singurul criteriu pentru această alegere. Software-ul educaţional ar trebui să fie ales şi în funcţie de ceea ce învaţă copilul la şcoală, astfel încât să-i devină acel prieten de joacă ce-l ajută să-şi facă lecţiile cu zâmbetul pe buze. Edumagazin.ro ( http://www.edumagazin.ro ) propune o gamă impresionantă de soft-uri educaţionale, cu niveluri diferite de dificultate, ce implică folosirea unor procese superioare de gândire, precum gândirea critică, luarea deciziilor, sau chiar capacitatea de a construi ceva în lumea reală. Un exemplu poate fi produsul “EDU Civică ” ( http://www.edumagazin.ro/lectii-multimedia/edu-civica ), promovat de Edumaga

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 32 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°