Zâmbetul Mona Lisei, pictat de Leonardo da Vinci, sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti şi obiect de studiu pentru experţi ar putea fi fals. Aceasta este concluzia cercetătorilor spanioli, care au făcut un studiu pentru a oferi o mai bună înţelegere a mecanismelor cerebrale de recunoaştere a emoţiilor oamenilor din jur, informează Le Figaro.
"Până unde este capabil creierul nostru să distingă între un zâmbet «adevărat» şi unul «fals»? Personajul principal din serialul TV «În mintea criminalului/ The Mentalist» ar fi capabil să facă imediat această distincţie", scrie Le Figaro, preluat de Mediafax.
Însă, în timp ce actorul care joacă rolul principal în "The Mentalist" cunoaşte scenariul producţiei (înainte de filmarea acelor scene, n.r.), acest lucru este arareori posibil în viaţa de zi cu zi, dincolo de camerele de filmat. Zâmbetul poate fi radios sau trist, triumfător, ezitant, resemnat sau până la urechi.
Toate aceste expresii există în realitate pentru că ele corespund unor forme specifice ale chipului. În anumite cazuri, oamenii sunt capabili să le recunoască, însă nu întotdeauna.
Recunoaşterea emoţiilor
Încercând să înţeleagă mai bine mecanismele cerebrale prin care capacitatea de recunoaştere a emoţiilor manifestate de oamenii din jur poate fi alterată şi înşelată, cercetătorii spanioli din Insulele Canare au realizat o serie de experimente.
Astfel, cercetătorii de la Universitatea La Laguna au realizat o serie de fotografii ale unor chipuri care conţineau, pe de-o parte, guri zâmbitoare asociate cu ochi care exprimau aceeaşi stare emoţională, iar pe de altă parte, aceleaşi zâmbete erau asociate cu perechi de ochi care reflectau alte emoţii decât bucuria.
"Zâmbetul joacă un rol fundamental în recunoaşterea bucuriei la cei din jur", afirmă David Beltran Guerrero, unul dintre au