În ciuda crizei economice care pune beţe în roate inclusiv culturii, la Festivalul Naţional de Teatru „Show Must Go On“. Astfel, de pe 25 octombrie până pe 3 noiembrie, mai bine de 40 de spectacole vor putea fi văzute de publicul bucureştean.
Dacă la categoria „Legendele scenei“, Andrei Şerban şi „Troienele“ sale restituie spectatorilor români o montare istorică, în cadrul secţiunii „Creatori şi teatre în spectacole“ vor „defila“ mai multe creaţii care au făcut valuri în stagiunea trecută. Printre acestea se numără: „Avarul“, în regia lui Laszlo Bocsardi, pus în scenă la Teatrul „Tamasi Aron“ din Sfântu Gheorghe, „Pălăria florentină“, în regia lui Silviu Purcărete, montat la Teatrul Naţional din Iaşi, „Pescăruşul“, regia Yury Kordonsky, de la Teatrul German din Timişoara, „Scene din viaţa insectelor-mister psihedelic muzical“, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“, „Domnul Swedenborg vrea să viseze“, pus în scenă la Naţionalul din Iaşi de Mihai Măniuţiu, „Adam şi Eva“, regia Alexander Hausvater, Teatrul Naţional din Timişoara „Şcoala nevestelor“, regia Cristi Juncu, montat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi „Beznă de mină“, regia Ada Sebestyen, montat cu actori ai Studioului Yorick, şi ai Companiei „Tompa Miklos“ din cadrul teatrului Naţional din Târgu Mureş.
„Coreosoful“ Gigi Căciuleanu
Coregraful Gigi Căciuleanu (foto) va susţine Atelierele de Coreosofie “Vânt, Volume, Vectori” , care, după cum a declarat artistul, propun actorilor filosofia Teatrului Coregrafic: transformarea energiilor invizibile ale Vântului în Volumele vizibile ale corpului, prin Vectorii dansului.
Director artistic, coregraf, pedagog şi “animator” de Teatru Coregrafic, Gigi Căciuleanu s-a format sub influenţa directă a două dintre stelele dansului contemporan: Miriam Răducanu şi Pina Bausch. Deţinător a nume