La Târgu Jiu, Gorj, multe dintre laboratoarele de analize şi-au epuizat plafonul acordat de Casă, astfel încât, în unele cazuri, pacienţii sunt amânaţi cu programările chiar şi în 2014. Sursa: Libertatea
În timp ce preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi se mândreşte cu faptul că, în acest moment, nu mai sunt liste de aşteptare pentru tratamentul bolnavilor de cancer, lucru îmbucurător dealtfel, la Târgu Jiu, Gorj, multe dintre laboratoarele de analize medicale şi-au epuizat plafonul şi refuză să mai facă analize uzuale gratuite pentru pacienţi. În aceste condiţii, bolnavii fie scot bani din buzunar pentru a-şi face analizele, fie aşteaptă programarea, o lună sau chiar mai mult.
Cu o astfel de situaţie s-a confruntat săptămâna trecută M. D., tatăl unei fetiţe de 8 ani. "Am mers la medicul de familie pentru că mi se părea că fiica mea este cam palidă. Am cerut trimitere pentru a face câteva analize obişnuite, iar medicul ne-a întrebat dacă avem mai întâi programare la vreun laborator", povesteşte părintele.
La început nu a înţeles de ce este necesară programarea la analize înainte de vizita la medic, însă după ce a sunat la câteva laboratoare din oraş a priceput. "La primul laborator, Centrul Medical de Sănătate Umană, ne-au spus că doar în 2014 ne pot programa cu analizele. La al doilea, Tudormed, au exclus să facă analize cu trimitere, iar la al treilea, Bioclinica Târgu Jiu, ne-au spus că abia peste două luni au liber", explică bărbatul.
Nemulţumirea lui este alimentată şi de faptul că o dată la opt ani vrea să-i facă fetiţei sale un set de analize medicale cu trimitere de la medicul de familie şi constată că nu se poate. "Este strigător la cer! Oare boala aşteaptă după programările lor? Şi asta în condiţiile în care avem dreptul la două seturi de analize medicale gratuite pe an", se revoltă părintele. Dacă ar