De curând FMI a cerut în mod imperios guvernului României ca, într-o perioadă foarte scurtă de timp, să privatizeze tot ce a mai rămas de stat, adică să înstrăineze şi puţinul care ne iluziona că statul român mai este stăpân pe ceva în propria ţară.

Asta mai lipsea, de parcă dezastrul produs de privatizările de până acum nu a fost suficient, făcute la comandă, pripite, nepregătite suficient, ceea ce a dus la ştergerea de pe harta Românei a unei întregi industrii, care asigura locuri de muncă şi venituri pentru circa 8-10 milioane de români, astăzi aruncaţi pe drumuri, fără nicio speranţă că vor găsi de lucru, pentru că, pur şi simplu, nu este unde (doar circa 4,4 milioane de români sunt cuprinşi astăzi în procesul muncii, din care în producţia materială doar circa 3 milioane). Graba şi nechibzuinţa cu care s-a făcut privatizarea industriei i-a transformat pe muncitorii de ieri în scormonitori printre zidurile ce au mai rămas din fostele fabrici, în speranţa că vor mai găsi pe acolo o bucată de fier pe care, vânzând-o, să-şi cumpere o pâine la copii, în timp ce politrucii s-au "aranjat" din afacerile cu "privatizarea" pe cel puţin două generaţii (am pus între ghilimele cuvântul privatizare, deoarece aceasta n-a fost privatizare, ci jaf la drumul mare). Măcar în ceasul al doisprezecelea conducătorii României trebuie să stopeze privatizările făcute la comandă, indiferent ce forţe exterioare ne-o impun. Nu este suficient că s-a sacrificat o generaţie, mai trebuie sacrificate şi următoarele, cărora le lăsăm, atârnat de gât, lanţul greu al creditelor de zeci de miliarde de euro?! Din ce o să le plătească dacă se vinde totul, inclusiv bogăţiile subsolului, şi încă pe nimic?! Nu avem voie să uităm că nepoţii şi strănepoţii noştri nu vor fi deloc încântaţi de ceea ce le-a hărăzit soarta. Proprietatea privată nu trebuie fetişizată, adică nu trebuie considerată ca av