Simar SRL Petroşani, înfiinţată în 1999, a fost una dintre cele mai puternice firme din grupul financiar controlat direct sau prin interpuşi de către Alin Simota. În 2004 a avut cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa, peste 36 de milioane de lei noi, iar în 2007 a avut un profit record, de peste 2,2 milioane de lei noi, iar un an mai târziu a avut un număr record de angajaţi: 160! Astăzi, societatea se află în insolvenţă. Legat de activitatea derulată la Simar SRL, Simota a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Petroşani.
Deţinem elemente cu puternic caracter probator din care rezultă că, la momentul la care a dobândit calitatea de consilier judeţean, adică la nivelul anului 2008, Simota s-a retras, din punct de vedere oficial, din societate. Firma a fost trecută succesiv pe numele şi sub administrarea a doi angajaţi: Panduru Natalia Mariana şi, din 2011, pe numele lui Dorin Smădoi, conducător auto în cadrul societăţii. Ambii angajaţi au ocupat formal calitatea de administrator, afacerile fiind efectiv dispuse, derulate şi coordonate de Alin Simota.
În perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012, Simar SRL a reţinut pe statele de plată, dar nu a virat în termenul legal – de 30 de zile – către bugetul de stat contribuţii în valoare totală de peste 4,4 miliarde de lei vechi. Mai exact, contribuţii individuale pentru asigurări sociale – 104.203 lei, contribuţii individuale pentru şomaj – 6.714 lei, contribuţii pentru asigurări de sănătate reţinute de la asiguraţi – 103.103 lei, impozit pe veniturile din salarii – 226.952 lei.
În aceeaşi perioadă, stopajul la sursă a fost de 97.170 de lei, din care 79.540 de lei debite şi 17.630 de lei majorări de întârziere.
În mod cert, cu rea intenţie, Simota nu a achitat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă către stat. Potrivit infor