V-aţi întrebat de ce aşa repede, prin asumarea răspunderii, fără dezbatere publică? Explicaţia e simplă. Trebuie păcăliţi baronii locali, să înghită pe nerăsuflate şmecheria guvernamentală, pentru că bugetul nu are bani pentru toţi ordonatorii de credite.
Încasările bugetare de anul acesta au fost sub nivelul prognozat, rectificarea negativă din vară şi aceea de luna aceasta demonstrează acest fapt, recunoscut şi de premierul Ponta.
Anul viitor, pentru care se coace bugetul anul acesta, veniturile bugetare vor fi şi mai mici, pentru că nu intră în funcţiune noi capacităţi de producţie, investiţii în infrastructură, investiţiile directe străine au atins minimul istoric anul acesta.
Şi atunci, cine să contribuie prin taxe şi impozite la cresterea veniturilor statului?
Cât despre combaterea evaziunii, despre morţi numai de bine. Nu dă rezultate, ba pare că s-a accentuat, cohortele de USL-isti consideră că nu-i normal să mai şi plătească, în ţara lor şi cu partidul lor la putere.
În aceste condiţii, ce s-a gândit guvernul Ponta. Ia să pasăm noi institutii, atribuţii, responsabilităţi, în seama autorităţilor locale, primării şi Consilii Judeţene.
Multe poziţii din bugetul pe anul acesta sunt rase şi trecute în curtea altora, să nu mai cheltuie bani pe panseluţe şi toalete de 150.000 euro.
În principiu, descentralizarea este un lucru bun. Se dă decizia în mâinile celor pe care-i afectează, condiţie necesară pentru a fi eficientă şi oportună. Iar banii să fie mai bine gospodăriţi cu mai multă grijă şi mai puţine furăciuni.
Numai că trebuia pregătită îndelung, explicată populaţiei şi pusă în dezbatere publică cu mult timp înainte de a fi impusă prin asumare.
Paşii anteriori descentralizării ar fi trebuit să fie următorii: Eliminarea primăriilor care nu sunt funcţionale prin veniturile proprii. Acestea nu vor face faţă obl