Consider că nu am reuşit un joc care să ne aducă victoria din cauza faptului că nu am cântărit bine variantele pentru a depăşi un adversar care şi pe mine m-a impresionat în meciul din prima etapă, când a învins Chelsea pe "Stamford Bridge" (n.r. - 2-1), dar care la Bucureşti nu a avut nici măcar jumătate din comportamentul de la Londra.

Sigla competiţiei, "Respect", a fost... respectată! Dar ea se referă la respectul faţă de competiţie, faţă de public, orice în afară de a respecta dorinţa adversarului! Trebuia să-i facem pe elveţieni să ne respecte printr-un joc viguros, bine conceput, care să pună poarta adversă sub presiunea atacului nostru. Până la pauză, însă, Basel a avut trei mari ocazii, iar noi nu prea ne-am apropiat de buturile lor.

În partea secundă, jocul mai curajos, mai cursiv s-a datorat faptului că nu mai aveam ce pierde, dar şi pentru că adversarul a pierdut un jucător care, până în momentul accidentării, a jucat perfect (n.r. - Safari). Nu mă încălzeşte faptul că ultima victorie a Stelei pe teren propriu în Liga Campionilor a fost cu mine pe bancă.

Am cheltuit prima aceea de mult! M-ar încălzi mult mai multe rezultatele bune ale Stelei şi ale celorlalte echipe româneşti în cupele europene, sau ale naţionalei României!

De ce n-a mai câştigat Steaua de 12 meciuri pe teren propriu? Valoarea adversarelor, momentul din timpul competiţiei când s-a jucat meciul, incapacitatea tuturor de a găsi soluţia pentru o victorie, acestea cred că sunt motivele.