Gimnaştii hunedoreni au ieşit cel mai bine după probele de perechi mixte, trio şi grup, acolo unde au obţinut, pe rând, două medalii de argint şi alte trei de bronz la Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică de la Constanţa. Câte cinci prezenţe în top 3 a avut CSŞ Petroşani, care a pus mâna pe titlul naţional în proba de perechi mixte (categoria III). Peste 150 de sportivi de la cele mai bune zece cluburi de profil din ţară au luat startul la ediţia cu numărul 18 a Naţionalelor.
Sportivii din Valea Jiului au obţinut câte o medalie de aur şi una de argint şi alte trei de bronz. Titlul de campion naţional le-a revenit Nicoletei Patrichi şi lui Daniel Tavoc (mixt, categoria III), în vreme ce trioul Andreea Şotângă-Iasmina Bădărău-Georgiana Negrea s-a ales cu argintul. Cu bronzul au fost responsabili băieţii, astfel că Dacian Barna, la seniori, şi Iulian Perşe, la juniori categoria I, dar şi grupul Andreea Negrea, Andreea Şotângă, Iasmina Bădărău, Daniel Tavoc, Nicoleta Patrichi (categoria III) au urcat pe treapta a treia a podiumului.
Cetate Deva a terminat pe ultima treaptă a podiumului Campionatelor Naţionale. Gimnaştii deveni au strâns, în total, cinci medalii şi în consecinţă au acumulat 82 de puncte, fiind depăşiţi în clasamentul general de clubul gazdă, CS Farul Constanţa (222 de puncte), şi de CS UNEFS Bucureşti (129 de puncte). Cele două titluri de vicecampioni au ajuns la Deva după evoluţiile duoului Marian Brotei şi Lorena Iovan (perechi mixte, categoria I), care au adus argintul sub cetate, şi la trio, la aceeaşi categorie, alături de Roberta Dănescu. În aceeaşi probă, CNS Cetate a acaparat şi bronzul, graţie rezultatului obţinut de Bianca Tănăsescu, Georgiana Butulan şi Denisa Ianchiş. Celelalte două medalii din acelaşi metal au venit în întrecerea seniorilor la trio, Gabriel Bocşer, Paula Dobra şi Valentina Istrate completând u