Acum 5.000 de ani egiptenii îşi curăţau dinţii folosind un preparat din praf de cenuşă, mir, coaja de ou pisată şi piatra ponce. Se crede că aplicau cu degetele aceasta pastă pe dinţi...
Dovezi ale utilizării pastei de dinţi există încă din anul 500 i.HR. şi s-au găsit în China şi în India. Grecii si romanii au fost cei care au adus îmbunătăţiri pastei de dinţi. Ei aveau instrumente de extracţie a dinţilor şi foloseau dinţi artificiali.
Cu cretă, cărămidă pulverizată şi sare
Perşii aveau o cremă făcută din solzi de stridie pisaţi şi ipsos ars. Printre primele substanţe abrazive utilizate pentru îndepărtarea resturilor alimentare dintre dinţi se numărau oasele zdrobite, cojile de ou şi cochiliile de scoici pisate. Pudrele pentru dinţi, produse din pulbere de cărbune, scoarţă de copac şi compuşi aromatici, au marcat primul progres însemnat. Pudra şi crema dentifrică au apprut în Britania, la sfârşitul secolului XVIII, unde se găsea ambalată în vase de ceramică. Bogaţii o aplicau cu periuţa de dinţi, iar săracii – cu degetele. Totuşi, pasta de dinţi şi pudra pentru dinţi nu au fost folosite prea mult până în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. Pe la începutul anilor 1800 periuţa de dinţi se folosea numai cu apă, dar la scurt timp pudrele pentru dinţi au devenit populare. Multe erau făcute în casă, cu cretă, cărămidă pulverizată şi sare!
Apă oxigenată şi praf de copt
Pastele de dinţi moderne au apărut în secolul XIX. Un dentist pe nume Peabody a fost primul care a introdus săpun în pasta de dinţi, în 1824. În anii 1850, John Harris a adaugat şi cretă, iar în 1873 pasta de dinţi a devenit produs de larg consum, fiind comercializată în borcane. În 1892, dr. Washington Sheffield din Connecticut a fost primul care a pus pasta de dinţi în tuburi pliabile.
Până în anul 1900, o pastă de dinţi făcută din
