A doua rectificare bugetară din acest an, programată pentru sfârşitul lunii octombrie, va fi una negativă, a anunţat premierul Victor Ponta. „În ultima şedinţă a USL am discutat cum stăm cu banii, că o să avem o rectificare negativă în acest moment”, a spus Ponta.
În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul „luăm bani de la unii şi dăm la alţii”, Guvernul neavând niciun „rezervor secret” de fonduri.
Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de Guvern în luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte.