Toamna târzie şi iarna – şi nu vara cea asaltată de turişti – sunt cele mai bune anotimpuri pentru o supă de peşte pregătită “à la grecque”. Însă câţi români se-aventurează în insulele Eladei, când vântul începe să sufle, rece, peste întinderea mării? Dar dacă aţi găsi un colţ de insulă grecească pe malul Herăstrăului, la Cherhanaua Ancora...?

Ce spunea părintele gastronomiei, Archestratos din Gela, despre prepararea peştelui

Există mai multe motive pentru care supa de peşte – fie că-i spunem “psarosoupa”, fie că o numim, ca-n oraşele de coastă greceşti: “kakavia” – este mai bună în anotimpul cel rece (şi neprietenos). Nu doar pentru că apele sunt pline de vietăţi marine, numai bune de prins în năvod, ci şi (mai ales) pentru că gustul peştelui, iarna, este mult mai bun. Aromele lui sunt mai tari, fibra mai puternică, iar mâncarea – fără prea multe adaosuri din condimente – este savuroasă. Delicioasă! Cu douăzeci şi patru de secole în urmă, Archestratos din Gela, geograful grec născut pe pământul Siciliei, considerat “părintele gastronomiei moderne”, scria că cel mai bun peşte este cel gătit cu minimum de ingrediente: “Puneţi-l la cuptor, la foc blând, şi serviţi-l fără să-i adăugaţi vreun sos ori ulei”. Tot el avertizează: “Şi nu care cumva să lăsaţi să se apropie de mâncarea voastră pe cineva din Siracuza, ori vreun grec din peninsula Italiei, pentru că ei nu ştiu cum să pregătească delicat peştele, dar au prostul obicei de a presăra brânză peste el şi de a turna oţet sau «silphium»”. (Silphium este un condiment antic, cu gust foarte puternic, extras din rizomii unei plante numită ferulă sau asefetidă, înrudită cu feniculul şi originară din zona muntoasă a Afganistanului şi Indiei).

O supă grecească, făcută după toate regulile ei, bogată-n parfumuri, catifelată, plină de gust, mi-a pus dinainte, într-o vară egeeană, chef-ul Yannis Foskolo