Sămânţa de scandal este plantată în fiecare din noi, iar psihologii au identificat mecanismele care, în secolul al XXI-lea, ne-au transformat parcă mai mult ca niciodată în detectivi, analişti şi judecători
Televiziunea, Internetul şi reţelele sociale ne hrănesc cu uşurinţă plăcerea viscerală de a arăta cu degetul spre aproapele care a încălcat norma socială.
Un scandal bun are rol purificator, consideră specialiştii în relaţii interumane, prin simplul fapt că avem tendinţa de a exclude persoana care operează în afara limitelor impuse de societate, “ceea ce ne face pe noi, ceilalţi, să dobândim un sentiment de curăţenie morală”, explică profesorul în comunicare Laura Kipnis, în volumul său “How to become a scandal/Cum să te transformi în subiect de scandal”.
Avem nevoie să aruncăm piatra imaginară spre cei care ies din rând, într-o primă fază pentru că ne plictisim, chiar dacă pare că ritmul alert al vremurilor moderne oferă suficientă stimulare emoţională.
“Trăim monoton şi suntem deseori pasivi, nu ştim să ne îmbogăţim viaţa, iar registrul experienţelor afectiv-emotionale cotidiene este deseori sărac şi anost. Ca atare, nevoia de a simţi este mare şi profităm din plin şi imediat de ceea ce ne oferă alţii pentru a mai putea simţi şi noi, din când în când, câte ceva. Un scandal este o mană cerească, pentru că ofera posibilitatea de a trăi mai mult sau mai puţin intens, emoţii dintre cele mai variate. De la caz la caz, situaţia poate deveni destul de complexă, pentru că se poate îmbogăţi cu alianţe şi coaliţii diverse, prelungind astfel posibilitatea unor experienţe emoţionale”, explică psihologul Cristina Fulop.
Adevărul se „pierde“ într-un conflict
Plăcerea pe care ne-o oferă privitul în curtea vecinului este cel mai bine relevată de turnura pe care o iau adesea scandalurile, când, confom unui studiu publicat în revista “Psycho
