Într-o imagine care a stârnit vii nemulțumiri, doi militari britanici apar salutând în stil nazist, în timp ce se află în fața steagului Marii Britanii. Se pare că poza a fost făcută în baza militară din provincia Helmand din Afganistan, potrivit publicației Daily Mail. Sursa: www.dailymail.co.uk
Ministerul Apărării a declarat că ambii soldați sunt în prezent anchetați de oficiali din armată.
Un purtător de cuvânt a afirmat: „S-a discutat cu cei doi bărbați care salută nazist în acea fotografie. Acest comportament nu are ce căuta în rândul forțelor armate și luăm astfel de probleme foarte în serios”, a adăugat el.
Parlamentari și foști comandanți din armată au condamnat acel comportament.
John Mann, președintele comisiei multipartite contra anti-semitismului din Camera Comunelor, a declarat: „Este o insultă la adresa celor care și-au dat viața pentru a stopa nazismul. Acești idioți trebuie reeducați și ar trebui trimiși în vizită la Auschwitz, să vadă ce s-a întâmplat acolo, să fie martori ai fenomenului malefic pe care atâtția oameni s-au luptat să-l oprească”.
Ministerul Apărării a confirmat, ieri, că bărbații sunt într-adevpr soldați britanici. Fotografiile arată steagul Irlandei de Nord, în timp ce pe steagul britanic scria „Invicta Loyal”, clubul suporterilor echipei Glasgow Rangers din Kent.