Mâine, 30 octombrie, se deschide la Bucureşti evenimentul Future Communities / Open Innovation Fair, primul eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei pentru dezvoltarea comunităţilor din România.
Future Communities este un eveniment destinat modului cum pot fi dezvoltate comunităţile şi breslele din România cu ajutorul tehnologiei. Timp de trei zile, pe lângă conferinţe şi dezbateri, vor exista expoziţii de idei, soluţii şi servicii tehnologice implementate la nivel local sau regional.
Conferinţa de inaugurare a Future Communities are loc mâine la Biblioteca Naţională din Bucureşti de la ora 8.30. Principalul invitat al dezbaterilor va fi Neelie Kroes, vicepreşedinta Comisie Europene şi Comisarul european pentru Agenda Digitală. De asemenea, la dezbateri vor fi prezenţi Dacian Cioloş, Comisarul Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dan Nica, ministrul pentru societatea informaţională, dar şi Paul Andre Baran, campioin digital al României şi directorul programului Biblionet.
Ce vor putea vedea bucureştenii la acest eveniment? În primul rând, spre deosebire de alte asemenea târguri de profil, Future Communities ne oferă posibilitatea de a vedea chiar proiecte locale, care au fost implementate, dar şi proiecte pilot ce pot fi implementate, precum clasele inteligente, table interactive sau diagnosticarea medicală de la distanţă.
“Fiecare participant la Future Communities, de la o companie mare la un tânăr inventator sau o primărie, vine cu idei, propuneri şi proiecte despre cum putem folosi tehnologia pentru a îmbunătăţi viaţa comunităţilor. La Future Communities nu sunt standuri individuale de prezentare, ci idei şi soluţii care se completează într-un context comun în care cu toţii trăim. Start-up-uri, reprezentanţi ai societăţii civile, biblioteci publice din mediul rural sau autorităţi locale şi centrale au ocazia de a-şi expune ideile şi s