Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Ludovic al XVI-lea la Victor Ponta; şi invers

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 octombrie 2013 ·

Ca urmare a unei invitaţii venite de la Dan Andronic, în fiecare luni, dimineaţa, între 11 şi 12, stau la taclale, în transmisie directă pe B1 TV, închiriată de Evenimentul zilei, cu distinşii analişti ai ziarului despre faptele mai deosebite ale vremii.

Avantajul acestei emisiuni stă, printre altele, în plasarea unui talk-show dimineaţa, la 11, cînd, de regulă, evenimentele se trezesc din somn şi se dau jos din pat.

În timp ce alte televiziuni de ştiri se văd obligate să alerge prin Bucureşti, cu telefonul, după analişti, B1 TV are la dispoziţie, graţie emisiunii realizate de Evenimentul zilei, mai mulţi comentatori, în ţinută de luptă, gata să spintece cu spada evenimentele şi să le arate opiniei publice intestinele pînă atunci abil ascunse.

Evenimentul care ne-a fost adus pe tavă, precum capul lui Ioan Botezătorul junei Salomeea (ce înseamnă hachiţa feminină! Salomeea asta n-a vrut o vilă, nici măcar un contract prenupţial avantajos, ci un cap retezat, brrr!!), l-a reprezentat operaţiunea DNA pentru dezvăluirea şi lichidarea unei reţele de evaziune fiscală.

Dovedind luciditate (putea să elogieze DNA, care iată, administrează lovituri de măciucă bandiţilor de evazionişti, bla-bla-bla-bla), Silviu Sergiu a zis că operaţiunea e un fel de scrisoare trimisă de ANAF marilor contribuabili, care, spre deosebire de micii contribuabili (noi, cei de la masă, din studio, adică), nu-şi plătesc taxele şi impozitele decît dacă-i arestezi.

Într-o formulă subtilă, Silviu Sergiu a dat în gît Operaţiunea DNA ca avînd legătură cu declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia rectificarea va fi negativă, deoarece colectarea taxelor şi impozitelor nu s-a ridicat la nivelul prevăzut.

Fiind de acord că Acţiunea DNA s-a vrut şi una de PR (nu ştiu cît de bine stă DNA la anchete, dar la publicitarea propriilor acţiuni stă magistral,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 56 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 36 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°