Eva Longoria, în vârstă de 38 de ani, şi Eduardo Cruz, în vârstă de 28 de ani, au luat prânzul împreună pe terasa restaurantului Serafina din New York şi "au început, la un moment dat, să se sărute (...) şi chiar păreau îndrăgostiţi", a declarat o sursă pentru publicaţia People.
Starul serialului de succes "Neveste disperate" l-a cunoscut pe Eduardo Cruz, fratele mai mic al actriţei spaniole Penelope Cruz, în februarie 2011, la scurt timp după despărţirea de cel de-al doilea ei soţ, jucătorul de bascht Tony Parker.
Actriţa şi cântăreţul spaniol s-au despărţit pentru scurtă vreme în martie 2012, pentru a se împăca din nou, dar, în luna iunie a aceluiaşi an, Eva Longoria a anunţat despărţirea definitivă de acesta.
Întâlnirea romantică dintre cei doi a avut loc la doar câteva zile după ce Eduardo Cruz a venit însoţit de o tânără la un prânz luat împreună cu actorul Olivier Martinez, în cartierul Hollywood.
După două căsnicii eşuate, Eva Longoria declara la începutul anului că nu se grăbeşte să se căsătorească din nou, deşi, ulterior, şi-a rectificat declaraţia, afirmând pentru revista People: "Nu am spus că nu mă voi mai căsători vreodată. Nu este nimeni vizat deocamdată, aşa că nu mă gândesc pentru moment la aşa ceva".
Cea mai recentă relaţie a Evei Longoria a fost cu omul de afaceri Ernesto Arguello, de care s-a despărţit în august.
Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Neveste disperate/ Desperate Housewives". Cele mai recente roluri de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când a jucat în comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body", şi 2012, când a apărut în "For Greater Glory: The True Story of Cristiada". De asemenea, actriţa a dat voce unui personaj din animaţia "Arthur Christmas" (2011).
Eduardo Cruz este cântăreţ şi compozitor. A r