De câteva zile încerc să omor pesimista şi cârcotaşa din mine şi să văd partea plină a paharului în lucrurile care se întâmplă pe scena politică.

După editorialul de săptămâna trecută, în care am criticat ideea neinspirată şi întârziată a guvernării care acum, pe ultima sută de metri, s-a apucat să alimenteze optimismul maselor organizând parade partinice sub drapelele UE, o bună prietenă mi-a zis că prea văd în culori negre totul.

De aceea, luni, când democratul Vlad Plahotniuc ne-a anunţat că se lasă de deputăţie, nu m-am grăbit să comentez, ca nu cumva să mă ia gura pe dinainte şi să-l critic... pe nedrept. Poate omu’ chiar are intenţii bune de data asta şi doar din grijă pentru imaginea partidului, stabilitatea coaliţiei de guvernare, viitorul european al Republicii Moldova şi bunăstarea noastră a tuturor face un pas în urmă.

Dacă se leapădă cu atâta curaj de imunitatea parlamentară şi roagă atât de insistent Comisia Naţională de Integritate să-i verifice declaraţiile pe venituri şi proprietăţi, de ce să sărim cu presupunerea că şi-a asigurat liniştea, având la mână Procuratura, Centrul Naţional Anticorupţie şi judecătorii? Poate chiar e curat ca lacrima în faţa Domnului şi a justiţiei şi toate averile şi le-a făcut muncind în sudoarea frunţii. Poate absolut din greşeală a nimerit în lista infractorilor monitorizaţi timp de câţiva ani de Interpol? Ei şi ce dacă a candidat la parlamentarele din Republica Moldova cu numele de Vladimir Plahotniuc „uitând“ să spună că în actele de cetăţean român îl chema de câteva luni Vlad Ulinici? Dacă legislaţia nu reglementa foarte clar aceste chestiuni juridice, ce a încălcat, mă rog?

Şi ce dacă, oficial, a intrat aproape gol-chistol în politică (în prima sa declaraţie pe venit, din 2010, nu avea nicio afacere), iar peste un an, fără nicio explicaţie, a apărut ca proprietar al unei firme ce gestionează al