Trebuie musai să oglindim în rândurile ziarului nostru un lucru bun făcut de angajaţii SPADPP din cadrul Primăriei Petroşani.
Mai ales că în repetate rânduri am făcut câteva apeluri referitor la acest subiect. Iar faptul că primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi-a pus pe agenda de lucru această lucrare, după cum ne-a spus Daniel Vişan, şeful SPADPP, că „meritul este al dumnealui”, nu poate decât să-i bucure pe toţi cetăţenii care călătoresc cu autocarele din Autogara „Normandia”, de altfel una dintre porţile de intrare în Petroşani. Zilele trecute, i-am surprins pe câţiva lucrători ai SPADPP lucrând la refacerea scărilor ce coboară spre autogară.
Lucrarea nu mai e făcută de mântuială, lucrându-se serios, iar unde s-a terminat, scările arată foarte bine. Singurul lucru pe care l-am mai avea de recomandat ar fi ca, după finalizarea scărilor, să se facă ceva şi cu vegetaţia crescută abundent în spatele autogării, care nu dă bine imaginii municipiului.
Trebuie musai să oglindim în rândurile ziarului nostru un lucru bun făcut de angajaţii SPADPP din cadrul Primăriei Petroşani.
Mai ales că în repetate rânduri am făcut câteva apeluri referitor la acest subiect. Iar faptul că primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi-a pus pe agenda de lucru această lucrare, după cum ne-a spus Daniel Vişan, şeful SPADPP, că „meritul este al dumnealui”, nu poate decât să-i bucure pe toţi cetăţenii care călătoresc cu autocarele din Autogara „Normandia”, de altfel una dintre porţile de intrare în Petroşani. Zilele trecute, i-am surprins pe câţiva lucrători ai SPADPP lucrând la refacerea scărilor ce coboară spre autogară.
Lucrarea nu mai e făcută de mântuială, lucrându-se serios, iar unde s-a terminat, scările arată foarte bine. Singurul lucru pe care l-am mai avea de recomandat ar fi ca, după finalizarea scărilor, să se facă ceva şi cu vegetaţia c