Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreme în răcire în Prahova. Două săptămâni cu temperaturi în scădere treptată

Publicat in Adevarul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Doar primele trei zile ale intervalului de prognoză 4-17 noiembrie vor fi mai calde decât în mod obişnuit, vremea fiind caracterizată ulterior de temperaturi în scădere, ce vor ajunge la 10 grade în timpul zilei

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în primele trei zile ale intervalului 4-17 noiembrie, maximele termice în Muntenia vor fi de 20-22 de grade Celsius, în medie, iar minimele de 10-12 grade Celsius şi vor caracteriza o vreme caldă pentru prima decadă a lunii noiembrie.

În următoarele două zile, valorile termice vor scădea, spre 14 grade ziua şi 3 grade noaptea pe 7-8 noiembrie, pentru ca apoi să crească din nou cu 2-3 grade. După 11 noiembrie, vremea va intra într-un proces de răcire uşoară şi treptată, ce va determina spre 16 – 17 noiembrie valori medii diurne de 9-10 grade, şi minime nocturne de 2-3 grade Celsius.

Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai mare în jurul datei de 6 noiembrie. În restul intervalului, doar izolat şi trecător va ploua slab, cel mai probabil după11 – 12 noiembrie.

Ploi la munte

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul intervalului, când mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 12-14 grade, iar mediile minimelor vor fi de 4-6 grade. Pe 6 şi 7 noiembrie vremea se va răci, temperaturile diurne vor scădea spre 2-3 grade, iar cele nocturne vor fi uşor sub 0 grade Celsius.

Ulterior regimul termic va marca o creştere de 4-5 grade, pentru ca după data de 11 – 12 noiembrie vremea să se răcească uşor de la o zi la alta, spre valori maxime de 2 grade şi minime de -4, -3 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.

Precipitaţii pe arii extinse, predominant ploi, vor fi pe 5-6 noiembrie. După10 noiembrie local va ploua slab, iar în ultimele zile ale prognozei vor fi precipitaţii slabe mixte.

Vă mai recomandăm

METEO Vremea se menţine cal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°