Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile din Kosovo, marcate de violenţe şi nivel scăzut de participare în zonele majoritar sârbe

Publicat in Mediafax, luni 4 noiembrie 2013 ·

Violenţe între etnici sârbi au marcat alegerile municipale care s-au desfăşurat duminică în Kosovo, în special la Kosovska Mitroviţa, cel mai important oraş din nordul ţării, unde scrutinul a fost întrerupt.

În plus, nivelul prezenţei la urne în zonele majoritar sârbe, foarte scăzut, compromite miza unui scrutin considerat un test pentru aplicarea acordului privind normalizarea relaţiilor între Belgrad şi Priştina. Acest acord a fost încheiat în aprilie, la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene (UE).

Deşi încurajaţi de Belgrad să participe la alegeri, pentru prima dată de la proclamarea independenţei Kosovo în 2008, etnicii sârbi au votat fără entuziasm. Cu patru ore înainte de închiderea urnelor, prevăzută la ora 18.00 GMT (20.00, ora României), nivelul participării în zonele majoritar sârbe nu a depăşit 13%.

În partea de nord a Kosovskăi Mitroviţa, mai mulţi extremişti care purtau cagule au pătruns duminică spre seară într-o secţie de votare, au agresat personalul şi alegătorii şi au distrus urnele, după care au fugit.

Un candidat la funcţia de primar al Kosovskăi Mitroviţa, Krstimir Pantici, a declarat pentru presă că o femeie a fost rănită grav în acest incident.

Alt candidat, Oliver Ivanovici, a declarat pentru presă că incidente similare au avut loc în mod simultan şi în alte secţii de votare.

"Este clar că alegerile de la Mitroviţa au eşuat şi că vor fi, fără îndoială, declarate non-valide", a apreciat el.

În urma acestor incidente, Nikola Gaon, un purtător de cuvânt OSCE, a anunţat că această instituţie - însărcinată să ajute la buna desfăşurare a scrutinului - şi-a retras personalul de la Mitroviţa, din motive de securitate.

Potrivit unor jurnalişti AFP, orice operaţiune de votare a fost întrerupă la Mitroviţa, cu mai bine de o oră înainte de încheierea oficială a scrutinului.

Pe tot parcursul zilei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°