Motto: “Tiranii tin monologuri deasupra unui milion de singuratati”–Albert Camus, “Omul revoltat”
Nu sunt de acord cu Bernard-Henri Lévy: secolul al XX-lea nu a fost al lui Sartre. Pe linia Raului, a fost secolul lui Lenin. Pe cea a onestitatii, a adevarului, a Binelui, a fost veacul lui Albert Camus. Atunci cand suntem agresaţi de atâtea ştiri deprimante, atunci când ajungem la disperare văzând cum nimicnicia morală prosperă, atunci când nihilismul renaşte sub ochii noştri (dar a murit el oare vreodată în toţi aceşti ani dominaţi de năluciri ideologice?), atunci când hienele, lichelele, canaliile şi delatorii, îmbătaţi de ură, predică furibund de la pseudoamvonul Cetăţii, batjocorind şi spurcând tot ceea ce a mai rămas de batjocorit şi de spurcat, ei bine, atunci îl recitim, trebuie să-l recitim pe Albert Camus.
Când se vorbeşte despre „trădarea intelectualilor“, se uită adeseori că au existat intelectuali care nu au trădat. Un Soljenitin nu a tradat. Nici un Havel. N. Steinhardt nu a cedat presiunilor fizice si psihologice. Camus -a nascut acum un veac, pe data de 7 noiembrie 1913. A incetat din viata la 4 ianuarie 1960, într-un tragic şi absurd accident de automobil. Opera sa ramane o dovada ca se poate trai, gandi si scrie cu demnitate, fara a face compromisuri cu infamia. A diagnosticat maladia, a numit-o ciuma. Stia ca, lasand iluziile de-o parte, poate oricand reveni.
Îmi revine în memorie o frază a autorului Omului revoltat, de fapt un principiu director menit să avertizeze împotriva radicalismelor utopice: „Niciunul dintre relele pe care totalitarismul pretinde că le remediază nu este mai rău decât totalitarismul însuşi“. La un ceas istoric în care părea că nu există vreo şansă de a ţine piept avansului totalitarismului comunist, când intelectualii de marcă ai Vestului acceptau să devină megafoane pentru „campania pentru pace“, Camus şi p
