Tensiunile din ultimul timp dintre mai multe ţări din lume cu siguranţă au strârnit o întrebare evidentă: urmează sau nu cel de-al Treilea Război Mondial, şi dacă da când va începe?
Mai multe documente ce au fost declasificate de curând dezvăluie că SUA şi Marea Britanie au fost foarte aproape de a provoca Uniunea Sovietică să lanseze un atac nuclear, conform The Guardian.
Documentele declasificate datorită legii FOIA (Freedom of Information Act) dezvăluie că un exerciţiu de război major, Operaţiunea Able Archer, ce a fost desfăşurat în noiembrie 1983 de SUA şi de aliaţii săi NATO, a fost atât de convingător încât i-a făcut pe ruşi să creadă că este posibilă lansarea unui atac nuclear asupra teritoriului său.
Atunci când serviciile de informaţii au informat-o pe Margaret Thatcher, premierul Marii Britanii, despre reacţia sovieticilor la exerciţiul de război, „Doamna de Fier” a ordonat oficialilor săi să discute cu americanii pentru a se asigura că o astfel de greşeală nu va mai fi niciodată repetată.
Documentele au fost obţinute de Peter Burt, directorul NIS (Nuclear Information Service ), o organizaţie ce pledează împotriva proliferării nucleare. Burt afirmă că documentele arată cât de periculos devenise Războiul Rece pentru ambele părţi.
„Aceste documente reliefează un moment pivotal în istoria modernă – punctul în care guvernul Thatcher, alarmat de această întâmplare, a realizat că Războiul Rece trebuie încheiat şi a început procesul de convingere a aliaţilor americani de acest lucru”, spune Burt.
„Războiul Rece este uneori descris drept o situaţie stabilă de împărţire a puterii între est şi vest, dar evenimentul Able Archer arată că, de fapt, a fost vorba despre o perioadă şocant de periculoasă, când lumea a fost aproape de o catastrofă nucleară în mai multe rânduri”, a comentat Burt.