Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspecţie din partea FIBA Europe la Oradea şi Timişoara, gazdele a două grupe ale CE din 2015

Publicat in Pro Sport, marți 5 noiembrie 2013 ·

Trei reprezentanţi ai forului european de baschet, FIBA Europe, sosesc în România, pentru a inspecta mai multe locaţii din Oradea şi Timişoara, în care vor avea loc meciurile din cadrul a două grupe ale CE din 2015, turneul final organizat de ţara noastră împreună cu Ungaria.

Potrivit anunţului de marţi al FR Baschet, FIBA Europe i-a trimis în România pe Richard Stokes (şeful Departamentului de Competiţii), Isabella Della Fiori (din cadrul Departamentului de Management al evenimentelor FIBA) şi Sakis Kontos (şeful Departamentului de Comunicare).

Aceştia vor fi însoţiţi şi de Ivan Bodrogvary, membru al Board-ului FIBA Europe şi director al Eurobasket 2015, un reprezentant al forului naţional de profil din Ungaria şi de managerul FR Baschet, Horia Păun.

Reprezentanţii FIBA Europe vor inspecta sălile de sport în care se vor juca meciurile, dar şi hotelurile în care vor fi cazate echipele repartizate în grupele din România.

"Din cele discutate, doresc să vadă atât Sala Sporturilor din Timişoara, cât şi Arena Antonio Alexe din Oradea, dar şi hotelurile în care vor fi cazate echipele, arbitrii, oficialii FIBA Europe, reprezentanţii mass-media şi fanii din afara graniţelor ţării. Este o vizită programată pentru a vedea ce trebuie să mai punem la punct şi ce mai este de îmbunătăţit, pentru ca la ora debutului EuroBasket Women 2015 totul să fie perfect. Sunt foarte multe aspecte de discutat atât din punct de vedere organizatoric, cât şi administrativ", a declarat managerul FR Baschet, Horia Păun.

Totodată, oficialii FIBA Europe vor mai discuta de-a lungul vizitei în România şi cu reprezentanţii administraţiilor locale din Timişoara şi Oradea, precum şi cu presedinţi şi manageri de cluburi din zona respectivă.

Mediafax

Trei reprezentanţi ai forului european de baschet, FIBA Europe, sosesc în România, pentru a inspecta mai multe l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 51 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°