Consilierul pe probleme energetice al premierului Victor Ponta, Dan Gheorghiu, şeful Institutului de Studii şi Proiectări în domeniul Energetic, este de părere că listarea la Bursă a Complexului Energetic Oltenia ar putea avea şi urmări nu prea plăcute, în sensul că mixul de resurse nu va mai putea fi făcut. Astfel, CEO ar rămâne producător de energie exclusiv pe cărbune, fără şanse de a mai alipi hidrocentrale sau chiar parcuri fotovoltaice. Pe de altă parte însă, anul viitor vine şi cu un ajutor pentru companie, producătorii de energie regenerabilă fiind limitaţi la o capacitate maximă la nivelul pieţei de energie de 3.315 MW. Ministrul Constantin Niţă a precizat că, dacă va fi mărită capacitatea de producţie, ar putea apărea dezechilibre în sistemul energetic.
Anul 2014 vine şi cu veşti bune, dar şi cu unele proaste, după cum estimează analişti din sistemul energetic. Unul dintre ei, Dan Gheorghiu, consilier pe probleme de energie al premierului Victor Ponta, spune că legea holdingului, în forma actuală, şi listarea la Bursă a CEO se cam bat cap în cap, în cazul în care cel de-al doilea demers va fi dus la bun sfârşit, mixul energetic fiind imposibil de realizat. Legea holdingului trebuie modificată
Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei lucrează de mai mult timp la o reorganizare a sectorului de producţie a energiei prin înfiinţarea mai multor companii producătoare care să folosească mai multe tipuri de combustibili, nu doar cărbunele. Reorganizarea pleacă de la premisa că, în România, producătorii de energie folosesc doar o singură resursă pentru a genera electricitate, respectiv apa la Hidroelectrica, lignitul la CEO sau combustibil nuclear la Nuclearelectrica, lucru care nu le face competitive.
Problema este însă că unele din companii, gen Hidroelectrica şi CEO, vor fi listate la Bursă în 2014, lucru care nu le mai p