Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul PC-ului ia locul lui Şaramet la şefia Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Ex-preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri este una dintre victimele corpului de control al premierului Victor Ponta. Sursa: VLAD STĂNESCU

Zilele trecute, Aurel Şaramet, pre şedintele şi directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a fost destituit printr-o decizie a Ministerului Finanţelor, principalul acţionar al Fondului.

Decizia vine în urma unei acţiuni a corpului de control al premierului. Potrivit raportului, Şaramet beneficiase de remuneraţii exagerate ca membru al consiliului de supraveghere al unei alte instituţii de garantare, Fondul Român de Contragarantare (FRC).

Totodată, Aurel Şaramet, împreună cu şeful FRC, Ioan Hudegcuti, au semnat contracte de colaborare păguboase pentru FRC. În funcţia de preşedinte al FRC a fost numit Cristian Socol, actualmente consilier la premierului Victor Ponta.

Locul lui Şaramet la conducerea FNGCIMM va fi luat de Silvia Ciornei, ex-ministru pentru IMM-uri, membră a Partidului Conservator. Ciornei se bucură de sprijin puternic din partea PC.

Dosarul bancherilor

Numele lui Aurel Şaramet a fost implicat şi în "Dosarul Bancherilor", la finele lui 2012. În cadrul acestui dosar, generalul SIE Dragoş Diaconescu este acuzat că a intermediat legătura unuia dintre capii reţelei de fraude bancare, Mihai Stan, cu Aurel Şaramet. Acesta din urmă ar fi trebuit să faciliteze obţinerea unei scrisori de garanţie în cazul unui credit de 3,125 de milioane de lei de la CEC Bank. Odată cu declanşarea anchetei, Aurel Şaramet a fost suspendat din funcţie, pentru a reveni mai apoi la conducerea FNGCIMM.

Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - ziarul Eveni

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriel Cotabiţă a murit. Celebrul artist avea 69 de ani

Mediafax acum 23 minute
„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzică pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori. ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători ("Noapte albastră",

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum o ora
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 4 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°