ANI spune că profesorul a obţinut, în perioada 2007 – 2012, venituri de la firma SOFTWIN în cuantum de 213.121 lei, firmă cu care se afla în colaborare, semnând în calitate de inspector general şcolar un acord de parteneriat având ca obiect derularea unui proiect cu fonduri nerambursabile cu mai multe instituţii subordonate Inspectoratului Şcolar.
Profesorul Emil Onea, de la Colegiul Naţional „Unirea”, se află în centrul unui conflict de interese de natură penală, conform Agenţiei Naţionale pentru Integritate, „precum şi posibila sâvârşire a infracţiunii asimilată infracţiunilor de corupţie din perspectiva funcţiilor exercitate în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a instituţiilor subordonate, în procesul de implementare a unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile”, arată ANI într-un comunicat de presă.
Astfel, în perioada deţinerii funcţiei de inspector general adjunct, respectiv în 2009, a semnat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea un acord de parteneriat având ca obiect implementarea Proiectului finanţat din fonduri nerambursabile ”Dezvoltarea oportunităţilor de formare continuă pentru cadrele didactice, prin utilizarea de resurse digitale în sistem blended learning”. Acordul de parteneriat a fost semnat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea şi S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti, entităţi în cadrul cărora Emil Onea a deţinut sau deţinea pe perioada implementării proiectului diferite calităţi.
„La data de 9 martie 2009, a fost semnat contractul de finanţare între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) şi Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea – beneficiar, acordul de parteneriat fiind parte integrantă a contractului.Prin includerea şi menţinerea S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti în parteneriatul