Copiii până la 16 ani ar putea avea carnet de sănătate care va cuprinde informaţiile de natură medicală, profilactică şi preventivă şi va fi completat de medicul neonatolog, pediatru şi cel de familie, potrivit unei propuneri legislative depuse, joi, la Parlament de trei deputaţi PSD.
Iniţiatorii proiectului propun ca fiecare copil între 0 şi 16 ani să aibă un carnet de sănătate în care vor fi trecute informaţiile de natură medicală, de natură profilactică, precum şi de natură preventivă, carnetul de sănătate al copilului urmând a fi completat de către medicul pediatru, medicul neonatolog şi de către medicul de familie.
Doctorii îşi vor asuma veridicitatea şi calitatea informaţiilor precizate, informaţii ce vor fi semnate şi parafate în mod obligatoriu de aceştia.
Iniţiativa legislativă prevede ca acest document să fie pus la dispoziţia părinţilor de către unitatea medicală în care se naşte copilul.
Proiectul de lege privind carnetul de sănătate al copilului a fost depus, joi, la Parlament, spre dezbatere, de către deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinte al PSD şi ministru al Tineretului şi Sportului, Cosmin Necula şi Daniel Florea, potrivit Mediafax.
"Ne dorim ca toţi copiii să beneficieze în deplină siguranţă de actul medical, începând cu primele ore de viaţă. Lipsa unui document în care să se regăsească toate informaţiile despre dezvoltarea şi starea de sănătate a copilului îngreunează munca medicilor şi pune părinţii în situaţia de a nu cunoaşte informaţiile despre copil de-a lungul timpului. Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care această inţiativă legislativă prevede ca nou născutul să primească un carnet de sănătate în care medicul pediatru şi medicul de familie să poată nota toate informaţiile privind evaluarea dezvoltării copilului şi a stării sale de sănătate. Consider că obligativitatea acestui carnet de sănăt