Este a cincea ediţie a TEDx Bucharest în care vocile unor oameni străluciţi se aud, de data asta, pe scena de la Auditorium Pallady din Bucureşti. Sute de persoane s-au strâns sub acelaşi acoperiş pentru a absorbi idei noi şi experienţe motivaţionale.
Oare poate un singur discurs de 18 minute să schimbe o viaţă? M-am uitat întotdeauna cu scepticism către oamenii de pe scenă care mă invită să le privesc în suflet ca şi cum mi-ar fi prieteni de ani de zile. Dar schiţele încep să prindă esenţă atunci când cei din faţa publicului nu recită din cărţi şi nici nu citesc dintr-o prezentare Power Point redată la un proiector, ci povestesc, cu sinceritate, cum pericolul îi face să se simtă vii, cum evoluţia şi energia lor se nasc din nemulţumire, cum nu-şi pot aşterne capul pe pernă, noaptea, atunci când ştiu că nimeni nu le face dreptate celor care nu se pot apăra singuri. Conferinţele TEDx Bucharest sunt despre curaj şi depăşirea limitelor, despre oameni care-şi urmează visurile împotriva sorţii, despre poveşti care ar putea să te facă să înţelegi că reţeta fericirii ţi-o compui singur.
C.V. Numele: Karina Hollekim Data naşterii: 25 aprilie 1976 Locul naşterii:Oslo, Norvegia Starea civilă: necăsătorită, locuieşte cu iubitul Carieră: -Programator IT, -Schior profesionist şi base jumper -Speaker motivaţional şi trainer -Prima femeie atlet care a făcut o săritură de pe „bază“ cu schiurile -A fost protagonista filmului documentar „20 Seconds of Joy“, în regia lui Jens Hoffmann, care a câştigat premiul de cel mai bun film la Mountainsports şi la Banff Film Festival (2007) – Canada -În noiembrie 2011, Karina şi-a publicat cartea autobiografică (coautor: Odd Harald Hauge)
„The Wonderful Feeling of Fear“, la editura Gyldendal Locuieşte în: Oslo, Norvegia
La evenimentul TEDx Bucharest, de sâmbătă, 9 noiembrie, Karina Hollekim ne va catapul