Un elev de 17 ani, de la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto „Traian Vuia” din Focșani, a ajuns la spital vineri, după ce i s-a făcut rău în sala de clasă. În pauza de la ora 10.50, adolescentul a simţit un miros înţepător în sala de cursuri, iar la ora 12.15 o persoană la sunat la 112.
Iniţial, elevul a ajuns la cabinetul medical al unităţii de învăţământ, iar de aici a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani pentru investigaţii. Reprezentanţii ISU ne-au precizat că elevul "prezenta roşeaţă în zona ochilor şi stare de ameţeală". După ce a ajuns la spital şi a fost consultat, elevul a plecat acasă, nefiind necesară internarea lui. Liceanul a susţinut că atunci când a intrat în clasă a simţit un miros înţepător, dar colegii lui au spus că nu ştiu dacă cineva a dat cu vreo substanţă în clasă sau nu.
Au făcut orice pentru a scăpa de test
Potrivit unor surse, citate de Monitorul de Vrancea, toată această poveste ar fi fost pusă la cale chiar de elevi, care ar fi vrut să scape de testul pe care urmau să-l susţină la chimie. Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul prânzului, respectiv la ora 13.07 de cadrul medical din cadrul cabinetului unităţii de învăţământ. Acesta le-a spus oamenilor legii că unui elev i s-ar fi făcut rău după ce în sala de clasă, unde acesta învăţa, s-ar fi dat cu un spray iritant. Potrivit oamenilor legii, în urma verificărilor efectuate nu s-a putut stabili dacă în încăpere s-a pulverizat cu vreun spray sau nu. Asta deoarece sesizarea a fost făcută la mai bine de două ore de la incident, iar profesorul care a intrat la oră a şi aerisit încăperea, după ce elevii au susţinut că simt un miros înţepător.
Directorul, despre mirosul înţepător
Reprezentanţii liceului au luat la cunoştiinţă de cele întâmplate şi au deschis o anchetă pent