În volumul Tudor Arghezi. Publicistică (1919 – iulie 1928), scos de Academie într-un gest de imitare a editurii Gallimmard, dau peste articolul "Un stil de literatură: ziarul", tipărit de scriitor în "Lumea" din 23 noiembrie 1924, publicaţie apropiată de profilul unui oficios al Guvernului liberal.
Tudor Arghezi n-a fost un ziarist în adevăratul sens al cuvîntului.
Altfel spus, deşi a colaborat la ziare şi reviste de toate culorile, hîrtiile şi mărimile, deşi a condus unele gazete şi a scos, pe banii lui, Bilete de papagal, nu-şi găseşte locul în istoria presei, precum Mihai Eminescu sau I.L. Caragiale.
Eminescu şi Caragiale – mari scriitori – s-au fixat în conştiinţa noastră şi-n ipostaza de angajaţi la un ziar, mai bine zis, de gazetari profesionişti, trăind din serviciul într-o redacţie.
Tudor Arghezi a fost un scriitor care a colaborat la ziare şi reviste.
Nu a rămas însă în mentalul colectiv ca un ins trudind la redactarea şi tipărirea unei publicaţii.
Cu toate acestea, articolul "Un stil de literatură: ziarul" conţine multe observaţii ascuţite şi originale despre presa (cea cotidiană, mai ales).
Deşi izvorăşte din diversitatea de teme abordate de publicist, însemnarea lui Tudor Arghezi despre ziare merită citită cu atenţie, fie şi pentru că exprimă mai degrabă idealul de ziar, decît ziarul care fusese, care era la vremea respectivă sau care urma să fie în viitorime.
Ce l-a apucat pe Tudor Arghezi de a consacrat ditamai articolul felului de a face presă?
Cum zice şi titlul, Arghezi identifică stilul adevărat al presei cu un gen literar. Duşman de moarte al romanului înţeles ca un grăunte de adevăr diluat într-un ciubăr de apă, scriitorul pledează pentru ziarul obiectiv, care-şi reduce menirea la a informa strict, fără nici o umbră de culoare de partid politică, dar şi fără nici o emoţie personală.
„Inte
