Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1913 - se înfiinţează primul Departament de Ape din ţară - Un veac în slujba apelor

Publicat in Crisana, luni 11 noiembrie 2013 ·

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a sărbătorit, ieri, într-un cadru festiv al unui secol de la înfiinţarea primului departament de ape din România. Momentul a fost cu atât mai festiv, cu cât foştilor angajaţi, "garnitura de aur" a instituţiei, li s-a acordat câte o diplomă de onoare pentru contribuţia deosebită în slujba instituţiei.

Încă din secolul al XVIII-lea, necesitatea măsurilor de apărare împotriva inundaţiilor a condus la construirea staţiilor hidrologice, a digurilor şi acumulărilor permanente. În spaţiul hidrografic Crişuri apăreau primele mori de apă cu îndiguirile aferente, iar în 1898 apare o primă lege a apelor. În anul 1913 se înfiinţează primul Departament de Ape, iar acum, la un secol de la acest moment, regimul apelor pare să suferit o serie de transformări majore. Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a marcat, ieri, un veac de la înfiinţarea acestui organism, prilej cu care şi-a omagiat şi foştii angajaţi. La eveniment au fost prezenţi Olimpia Negru, directorul Departamentului de Ape, Păduri şi Piscicultură, dar şi Dragoş Cazna, director DMRA din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române". Gazda galei de ieri a fost Dumitru Voloşeniuc, directorul general al ABA Crişuri, care a realizat o scurtă incursiune în istoria de un secol a instituţiei pe care o conduce. "În anul 1855 au fost demarate primele lucrări de amenajare pe Crişul Alb. Acesta este cel mai lung curs de apă din bazin, având o lungime de 234 km pe teritoriul României", a precizat Dumitru Voloşeniuc. Olimpia Negru a transmis celor prezenţi în sală mesajul de felicitare al ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga. Dr. Alexandru Maghiar a prezentat un scurt istoric al "Primelor reglementări ale cursurilor de apă în comitatul Bihor, secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea", amintind că pentru zona Crişuri primele reglementări sunt consemnate în febr

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 52 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 27 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 42 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°