Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Costache, administratorul special la insolventa Edil Urban Petrila: / „După 2015 societatea de gospodărire a oraşului va fi sănătoasă şi scăpată de insolvenţă”

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 11 noiembrie 2013 ·

Semne de revenire tot mai evidente la societatea de gospodărire a oraşului Petrila, Edil Urban, intrată, după cum se ştie, în 2012 în insolvenţă.

7 miliarde lei vechi plătite

„În momentul de faţă toate graficele de plăţi ale datoriilor sunt respectate. Pot spune cu satisfacţie că am terminat cu plăţile către agenţii economici înscrişi la masa credală. Ne-au mai rămas plăţile către finanţele publice, eşalonate până în 2015. După 2015 societatea de gospodărire a oraşului va fi sănătoasă şi scăpată de insolvenţă. La 1 aprilie 2012 societatea avea de plată datorii de circa 12 miliarde de lei vechi, acum au mai rămas vreo 5 mili­arde de lei, deci mai bine de jumătate s-a plătit”, ne-a declarat Vasile Costache, administratorul special al Edil Urban. Acesta se ocupă, începând cu 1 aprilie 2012, de destinele societăţii.

Lucrări de anvelopare

În momentul de faţă, societatea are câteva lucrări, unele câştigate la licitaţie, altele primite de la primărie pe sectorul prestări.

De la Vasile Costache am aflat că Edil Urban lucrează pe sectorul de prestări servicii la cele două blocuri licitate, la anvelopare, alte două lucrări fiind de-acum deja finalizate: „Am câştigat licitaţia şi ne-am apucat de treabă. Anvelopăm blocurile şi le izolăm podul cu vată şi poditură. Am terminat până acum două din cele patru blocuri. Este vorba de blocul 3 de pe strada 22 Decembrie şi blocul 5 de pe strada Muncii. Se lucrează acum la blocul 20 din 8 Martie şi la blocul 8 din strada Muncii. Conform graficului de eşalonare a datoriilor, avem dreptul să participăm la licitaţii de lucrări ca oricine atâta vreme cât respectăm acest grafic. Or, din acest punct de vedere n-avem probleme”.

Lucrări care ţin societatea în viaţă

Tot lucrătorii Edil Urban au câteva lucrări în derulare sau care trebuie să înceapă, cum spuneam primite de la

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 43 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°