CJ nu găseşte un medic specialist care, pentru atâta răspundere, să accepte un salariu de 1.700 de lei net
Salariul de mizerie şi volumul mare de muncă creează probleme celor de la Consiliul Judeţean, care nu reuşesc să angajeze un medic specialist pentru preşedinţia Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap. Comisia este compusă din cinci persoane: preşedintele, care trebuie să fie medic specialist, angajat al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), un medic al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, un asistent social, un psiholog şi un reprezentat al unui ONG, ultimii trei membri stabiliţi de către Consiliul Judeţean.
„Din păcate, nu reuşim să găsim un preşedinte al comisiei, deşi pentru ocuparea acestui post am organizat mai multe concursuri, la care nu s-a prezentat nici un candidat. Acesta trebuie să fie medic specialist în medicina muncii, pe această specializare fiind foarte puţini la Braşov. Apoi, mai este şi problema salariului: dacă într-un spital un medic specialist câştigă în jur de 3.000 de lei, preşedintele comisiei poate primi 1.700 de lei net. În schimb, volumul de muncă este imens. Fiecare dosar trebuie verificat, iar în ultima perioadă se depun tot mai multe solicitări de încadrare într-un grad de handicap, chiar dacă nu toate pot fi încadrate într-un grad de handicap, trebuie cercetate şi dată apoi o rezoluţie”, a precizat Mariana Câju (foto), preşedintele Comisiei de Sănătate din CJ Braşov.