Un preot din Suceava, fost preot militar în Afganistan, a reușit să vindece zece tineri narcomani și alcoolici.
Fără să aibă studii de medicină sau psihologie, parintele Mihail Negrea, fost preot militar în Aganistan, a ajutat zeci de suflete să revină la viață. Parintele Mihail are 62 de ani si slujește, din 2006, la Manastirea Podul Coșnei.
În urmă cu doi ani a început sa adune de pe strazile din Bacău tineri cu probleme grave, legate de alcool si droguri. Zece fete si baieti au fost adusi la manastire. „Am avut pentru dezintoxicare, probleme cu etnobotanice, injectabile și alcool. I-am susținut moral, a contat mult. Drept dovada, din zece, toți zece au renuntat. Eu speram macar unul, daca au fost toti, bucuria e si mai mare”, a declarat, pentru Pro Tv, părintele Mihail.
Inițial a adus patru copii, pentru că parinții lor nu ii mai puteau ține în frâu. Apoi au venit alti sase, unii in stadii foarte grave, aproape irecuperabili, după cum spuneau psihologii. Unii intrau în sevraj, dar parintele Mihail era mereu lângă ei și îi imbărbăta: „Te uiti la el, la ochii lui și știi și în Scriptură scrie că ochii sunt fereasta sufletului.. Te-ai uitat in ochii lui si stii ca are nevoie de un ajutor!”.
Terapia preotului Mihail este bazata pe rugaciune, mediatie si munca. Tinerii aveau un program strict: țineau post și nu aveau voie să primească vizite de la rude sau prieteni. Lucrau cot la cot cu călugarii, învațau tainele scripturii si se rugau neîncetat. Parintele Mihail nu are studii în domeniu însă spune ca armele lui sunt credința și iubirea:
„Cum ajung copiii razvratiti sa se schimbe? Printr-o supraveghere, o educatie, nu spartana, ci familiara, sa te simta ca esti parintele lui, fratele lui mai mare, care ii vrei intr-adevar binele si atunci usor-usor se modeleaza si ei ca si lutul”. Din nefericire, acest program s-a oprit din lipsa de spat