Charles de Jerphanion, directorul imobiliar al grupului franco-belgian Louis Delhaize, cel care deţine compania „cora România”, a anunţat că proiectul de la Braşov, de pe fosta platformă a companiei Hidromecanica, se doreşte a fi unul inovator. „În acest moment desfăşurăm o selecţie internaţională pentru a alege cel mai potrivit partener, cu experienţă pe proiecte complexe aşa cum este cora Braşov, alături de care să dezvoltăm conceptul. Consultantul pentru selecţia internaţională este DTZ Echinox“, a declarat Charles de Jerphanion (foto). Noul director imobiliar al grupului franco-belgian a lucrat timp de şase ani ca Director de Dezvoltare şi Director de Investiţii la Casino Groupe. Înainte de Casino, Charles de Jerphanion a fost Asset Manager şi Director de Investiţii la Affine Groupe.
Cora România a cumpărat în 2010 terenul din Centrul Civic al Braşovului al companiei Hidromecanica SA pentru aproximativ 13 milioane de euro.
În luna mai a fost aprobat studiul de oportunitate pentru complexul proiectat de cei de la Cora în Centrul Civic, iar în luna iulie a fost aprobat şi PUZ-ul aferent acestei investiţii. Faţă de planurile iniţiale prezentate, în 2011, de investitorii de la Cora, în care centrul comercial era proiectat să aibă două subsoluri, conform PUZ, în zonă va fi amenajat un centru comercial, care va include o galerie, săli multifuncţionale şi de expoziţii, dar şi birouri, care va avea doar un subsol, parter şi încă două etaje. În schimb, hotelul proiectat iniţial cu 14 etaje va avea doar 11, pe lângă subsol şi parter. Totodată, din proiect au dispărut şi imobilele de locuinţe colective, cu 2 Subsoluri + Parter +3 Etaje. Suprafaţa desfăşurată a întregului ansamblu, confrom PUZ, este de 48.042,87 mp, iar construcţiile vor ocupa 66,5% din aceasta, respectiv peste 25.000 de mp. Investitorul a prevăzut şi 2.500 de mp de spaţii verzi, faţă de