Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În AJUN de PROTEST, studenții îi DEMASCĂ pe “VÂNZĂTORII de gogoși din Educație”. Ce politicieni cunoscuți au ajuns pe LISTA neagră

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 noiembrie 2013 ·

Reprezentanții studenților din România, care vor ieși mâine în stradă, să ceară Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru Educație, au dat publicității o listă cu numele celor care și-au asumat acest obiectiv, dar nu s-au mai ținut de cuvânt. Tinerii i-au denumit “vânzători de gogoși”.

”Practic politicienii au ”vândut gogoși” poporului cu privire la tratarea educației ca prioritate națională – unele mai dulci, altele mai puțin dulci, unele izbitor colorate, altele mai sumbre. Studenții s-au săturat să înghită ”gogoșile” politicienilor și pe data de 13 noiembrie vor ieși în stradă”, spune Mihai Dragoș, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Topul alcătuit de studenți este condus de politicienii din afara sistemului de învățământ, dar care au avut puterea să aloce sectorului educațional fondurile necesare.

“Lista ”Vânzătorilor de ggoși” debutează cu cei mai în măsură să implementeze legile statului și să decidă asupra viziunii statului vizavi de legea bugetului: Victor Ponta și Emil Boc. Nu îi putem omite din cei care deschid lista ”vânzătorilor de gogoși” pe Crin Antonescu și Daniel Constantin, care deși nu au funcții cu responsabilitate directă în implementarea acestui articol de lege, sunt în prezent copreședinți ai Coaliției de guvernare”, se arată în comunicatul ANOSR.

N-au fost „iertați” nici politicienii care s-au perindat de-a lungul vremii la cârma ministerului Educației, începând cu actualii miniștri, Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, și terminând cu figure politice controversate precum Daniel Funeriu sau Ecaterina Andronescu. Pe listă mai apar semnatarii Pactului Național pentru Educație din 2008, document semnat de toate partidele politice parlamentare și președintele României ca un consens politic pentru implementarea unei reforme în sistemul de educație din România, care să nu mai depindă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 48 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 27 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°