O femeie obeză de 45 de ani a reușit să slăbească peste 100 de kilograme și să își schimbe întreaga viață.
Kim Freshwater a decis să își schimbe stilul de viață după ce a ratat ceremonia de absolvire a fiului său deoarece i-a fost prea teamă că, dacă va merge, va rupe scaunele în public.
După transformarea incredibilă, ea se declară mai fericită ca niciodată. În prezent, mănâncă de trei ori pe zi și face sport.
La 184 de kilograme, Kim evita nunțile și alte evenimente publice de teamă să nu îi rușineze pe soțul și copiii săi. A fost nevoită chiar să lipsească de la înmormântarea unei rude deoarece nu putea merge pe jos de la biserică la cimitir.
"Mă deplasam folosind bețe și nu încăpeam în scaunele de la cinema. Odată, am rupt un scaun în casa unui prieten și de fiecare dată când călătoream dormeam pe jos de teamă că se va rupe patul", a povestit femeia din Havant, Hampshire, potrivit Daily Mail.
"Am pierdut foarte multe momente din viața familiei mele, dar acum sunt hotărâtă să compensez pentru tot acest timp", a adăugat ea.
Își amintește că a avut probleme cu greutatea toată viața, însă după moartea tatălui său a început să mănânce și mai mult, pe fond emoțional.
După ce a decis că trebuie să slăbească, femeia și-a împărțit hrana în trei mese principale. A început să mănânce sănătos și să facă sport, iar rezultatele au fost incredibile: a slăbit o sută de kilograme.