Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi rămâne fidel crezului său. Nu revine până în vară pe bancă: "Cu Galata a fost adevărat, atât. Oricum, pe drum nu iau nimic"

Publicat in Pro Sport, marți 12 noiembrie 2013 ·

Fostul căpitan al naţionalei României, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, că nu ştie de vreo discuţie pentru a antrena o formaţie din Rusia, reafirmând faptul că nu renunţă la principiul său de a nu prelua conducerea tehnică a unei echipe în timpul sezonului.

"Nu ştiu nimic. Cu Galatasaray a fost adevărat. Am spus că nu mai iau echipele de pe drum, aşa că merge în continuare decizia pe care am luat-o. Despre naţionala Armeniei nu s-a discutat nimic concret. Adevărul că singura ofertă bună era Galatasaray. Probabil or fi vorbe, oameni care vorbesc. Poate cineva, vreunul care are contacte pe acolo, poate s-a pomenit şi numele meu, dar nu am nimic, nu ştiu nimic. Pe drum nu iau nimic", a declarat Hagi, la Dolce Sport.

Întrebat dacă este pregătit să preia o echipă din vară, Hagi a răspuns: "Da, bineînţeles, de ce nu? Poate fi. Dacă se tratează de o ofertă serioasă şi face parte din obiectivul meu, acela de a avea şanse să câştigi, cum să nu. V-am spus de atâtea ori că îmi place meseria asta, nu o să o abandonez. Sunt încă tânăr şi cred că sunt şi mai copt acum. Nu am cum să mă gândesc la ea în momentul de faţă, pe drum, când lucrurile au început, nu sunt terminate Am avut experienţele mele nereuşite şi atunci nu pot să iau acelaşi lucru".

Ediţia online a cotidianului Izvestia a scris, luni, că reprezentanţi ai antrenorului Gheorghe Hagi au contactat cluburile Kuban Krasnodar, Terek Groznîi şi Dinamo Moscova în scopul de a-l propune pe fostul internaţional român la conducerile tehnice ale acestor echipe din prima ligă rusă.

Sursa citată notează că atât Kuban Krasnodar, cât şi Terek Groznâi au optat în cele din urmă pentru alţi tehnicieni: Kuban l-a angajat pe Viktor Goncearenko în locul lui Dorinel Munteanu, iar Terek pe Raşid Rahimov în locul lui Iuri Krasnojan. "Impresarii lui Maradona din Carpaţi sunt în contact cu conducătorii clubului Din

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°