La aterizarea pe aeroportul din Atena, jucătorii echipei naţionale a României au fost primiţi de zeci de suporteri români, care au scandat minute în şir şi au fluturat steagurile tricolore.
Naţionala lui Victor Piţurcă a avut parte de o primire călduroasă la Atena. Aproximativ 30 de români stabiliţi în capitala Greciei au sosit la aeroport pentru a-i întâmpina cum se cuvine pe tricolori, cărora le-au urat succes în "dubla" manşă cu naţionala elenă. Impresionaţi de primirea de care au avut parte chiar pe aeroport, jucătorii naţionalei s-au oprit alături de fani, au făcut fotografii şi au oferit autografe, informează România TV.
Deşi au susţinut că îşi câştigă pâinea în Grecia, ţara lor adoptivă, românii le-au transmis tricolorilor că îi vor susţine la meciul de pe Karaiskakis. Aceştia au fluturat steagurile tricolore şi au scandat "România, România!, rugându-i pe fotbaliştii lui Piţurcă să le îndeplinească un vis, acela de a se califica la Campionatul Mondial.
După întâlnirea cu suporterii, Marica şi colegii săi au plecat spre hotel, care se află în centrul Atenei şi relativ aproape de stadionul Karaiskakis din Pireu, unde se va disputa meciul tur programat vineri seara, de la ora 21.45. Returul va avea loc marţi, 19 noiembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti.