Anul trecut, superiorii lui Iustinian Ivanciuc au dispus ca, începând cu data de 19 iulie 2012, poliţistul să nu mai lucreze la Poliţia municipiului Lupeni. De fapt, să nu mai lucreze deloc în structurile MAI, decizia fiind aceea de a-l da efectiv afară din poliţie. Între poliţist şi superiorul său de la acea vreme, Romeo Amurăriţei, au existat conflicte care s-au lăsat cu sesizări la nivelul IGPR, dar şi plângeri penale. Nu ştim cât de vinovat a fost dl. Amurăriţei în raport cu cele reclamate de Ivanciuc. Dar ştim cu certitudine că, de o bună bucată de vreme, dumnealui nu mai ocupă funcţia de comandant. Şi mai ştim că, în postările de pe Facebook ale poliţistului Ivanciuc, cuvintele “poliţie”, „mafie” şi „corupţie” stau numai şi numai de aceeaşi parte a baricadei.
În 21 septembrie 2012, Ivanciuc s-a adresat secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Hunedoara. Care, la data de 24 aprilie a.c., i-a admis în parte acţiunea, a dispus reîncadrarea acestuia, dar şi plata către poliţist a drepturilor salariale pentru perioada cât, în mod injust, nu a mai fost angajat, ca urmare a unor decizii abuzive ale superiorilor săi, la unitatea de poliţie din municipiul Lupeni.
IPJ şi IGPR, parte în proces, au formulat recurs la 18 şi, respectiv, 19 iunie 2013.
Astfel, dosarul a ajuns în atenţia magistraţilor de la Curtea de Apel Alba Iulia. Care magistraţi, prin Hotărârea nr. 11661 din 11.11.2013, au admis recursurile IPJ Hunedoara şi IGPR şi au modificat în parte Hotărârea nr. 2699 din 24.04.2013 a Tribunalului Hunedoara.
În traducere, până la motivarea hotării de către magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia, vă putem spune că lucrurile stau astfel: sancţiunea de destituire din poliţie a fost înlocuită cu aceea de amânare a promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pentru 2 (doi) ani, iar Ivanciuc t