Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Tabloul beţiei“

Publicat in Viata Medicala, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Fotografiile alăturate şi-ar avea locul într-o istorie a alcoolismului din România, dar şi într-un studiu despre etica fotografiei medicale. Utilizarea fotografiei în medicină a sporit cunoaşterea, dar a şi introdus o problemă: realizarea de imagini ale pacienţilor fără consimţământul informat nu este etică şi poate avea consecinţe asupra bolnavilor ori familiilor acestora. Imaginile fac parte din Tabloul beţiei. Iconografia alcoolismului, colaj alcătuit din desene, fotografii şi comentarii. Lucrarea, destinată expunerii publice, a fost realizată, la sfârşitul secolului XIX, de Constantin Thiron (1853–1924), profesor de patologie şi terapeutică generală la Facultatea de Medicină din Iaşi, membru al Ligii române contra alcoolismului, autorul „Cărţii contra beţiei“ (1900), premiat internaţional pentru activitatea sa antialcoolică. Mina Minovici l-a cooptat ca membru în comitetul de redacţie al revistei Antialcoolul. Organul Ligei Antialcoolice – Secţiunile Iaşi-Bucureşti, alături de alţi universitari ca Victor Babeş, George Bogdan, Alexandru Obregia, George Marinescu, Thoma Ionescu sau A. D. Xenopol. Tabloul beţiei este un atlas desfăşurat: de la istoria viţei-de-vie la aspectele medico-sociale ale consumului de alcool. Autorul dovedeşte o cunoaştere atentă a multiplelor aspecte incluse în chestiunea alcoolismului. Tabloul este împărţit în serii, fiecare serie având planşe şi figuri: Fabricarea băuturilor alcoolice fermentate şi distilate; Alcoolul nu este un aliment; Alcoolismul experimental la animale; Anatomia şifiziologia normal Publicitate ă; Efectele patologice ale alcoolismului cronic asupra corpului uman; Fiziognomia alcoolizaţilor; Alcoolismul cronic producător al alienaţiei şi degenerării mentale; Descendenţa alcoolică: boale, deformaţiuni, stigmate fizice şi monstruozităţi. Decrepitudinea rasei; Scene brutale din viaţa de familie şi socială al

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°