În ciuda faptului că mariajul USL era văzut stabil cel puţin până la alegerile prezidenţiale, se pare că, la Dolj, a fost parafat ieri divorţul, cu acordul conducerilor centrale ale celor două formaţiuni.
Claudiu Manda şi Olguţa Vasilescu, şefii PSD Dolj şi PSD Craiova, îi ameninţă de mai bine de două săptămâni pe liberali că-i lasă fără funcţiile din administraţie repartizate conform protocolului USL şi le transferă UNPR- ului. PNL a pierdut chiar în urmă cu câteva zile unul dintre aceste portofolii, managerul SC Pieţe şi Târguri fiind înlocuit cu un pesedist.
Un alt portofoliu, cel de director al Muzeului de Artă Craiova, a fost securizat de PSD, după ce la concurs se înscrisese un membru PNL, după cum relatează nouapresa. ro. Ieri, spun surse citate de acelaşi site, PSD a decis să transfere în portofoliul UNPR posturile din administraţie care le reveneau PNL.
De reţinut, pe fondul acestor tensiuni, în cadrul PNL Craiova au existat propuneri ca reprezentanţii partidului care deţin funcţii în administraţie să renunţe la acestea.
Preşedintele UNPR Dolj, Gheorghe Bică, spune că nu a avut niciun fel de negocieri cu PSD pe această temă, dar recunoaşte ca astfel de tulburări sunt inerente.