Ieri dimineaţă, vulcănenii care au avut treabă la primărie, dar şi cei care, întâmplător, au trecut prin faţa acesteia au rămas miraţi de ceea ce le-a fost dat să vadă lângă aleea care duce la intrarea principală în această instituţie publică.
Pe trotuar
se aflau conturate, din candele roşii şi albe, două cruci. Oamenii se opreau pentru o clipă sau două, se uitau miraţi, nu ştiau ce să creadă, iar unii nu s-au sfiit să-şi facă cruce şi să se închine. Ce-o fi fost, domnu’ Ghiţă? m-a întrebat şi pe mine cineva. S-o fi întâmplat vreun accident aseară? I-o fi venit rău la careva şi a murit aici?
Accident nu s-a
întâmplat. Duminică seara, în jur de opt, am trecut şi eu pe acolo, dar nu era aprinsă nicio candelă. Posibil ca ele să fi fost puse ceva mai târziu. Ulterior, am aflat şi rostul crucilor din candele plasate în faţa Primăriei Vulcan. Duminică, mi-a zis un tip, a fost Ziua Mondială a Victimelor Accidentelor Rutiere, iar lumânările le-au pus câţiva de la un ONG. Ei, ei, a continuat el zâmbind cu subînţeles, dacă era vorba de altceva, fiţi sigur că aprindeau lumânări din alea de botez!
Ieri dimineaţă, vulcănenii care au avut treabă la primărie, dar şi cei care, întâmplător, au trecut prin faţa acesteia au rămas miraţi de ceea ce le-a fost dat să vadă lângă aleea care duce la intrarea principală în această instituţie publică.
Pe trotuar
se aflau conturate, din candele roşii şi albe, două cruci. Oamenii se opreau pentru o clipă sau două, se uitau miraţi, nu ştiau ce să creadă, iar unii nu s-au sfiit să-şi facă cruce şi să se închine. Ce-o fi fost, domnu’ Ghiţă? m-a întrebat şi pe mine cineva. S-o fi întâmplat vreun accident aseară? I-o fi venit rău la careva şi a murit aici?
Accident nu s-a
întâmplat. Duminică seara, în jur de opt, am trecut şi eu pe acolo, dar nu era apri