Parlamentul European a aprobat, miercuri, reforma Politicii Agricole Comune, care se va axa pe protecţia mediului, o distribuţie mai echitabilă a fondurilor europene, bani mai mulţi pentru micii fermieri, dar şi pe aplicarea de penalităţi pentru cei care nu întreprind măsuri de ecologizare.
Pentru a se asigura faptul că plăţile directe merg doar către fermierii activi, eurodeputaţii au convins Consiliul să creeze o listă de entităţi, cum ar fi aeroporturile sau cluburile sportive, care să fie automatic excluse de la finanţarea UE dacă nu dovedesc că activitatea agricolă reprezintă o parte importantă a venitului lor.
Parlamentul a insistat şi pentru o schemă obligatorie la nivel UE care să ofere tinerilor fermieri un procent de 25% suplimentar la subvenţiile lor pentru primele 25-90 de hectare. Micii fermieri ar putea primi mai mulţi bani, iar fermelor mari care primesc mai mult de 150 de mii de euro li se vor tăia sumele care depăşesc acest prag cu cel puţin 5%.
"Pe lângă faptul de a fi transferat o parte a banilor de la fermierii mari către cei tineri şi cei mai mici, am asigurat şi o distribuţie mai bună a fondurilor în UE. Până în 2020, fermierii din diferite state membre vor trebui să primească cel puţin 72% din plata directă medie la nivel UE", a declarat Luis Manuel Capoulas Santos, raportor pentru plăţi directe şi regulamentele privind dezvoltarea rurală.
Conform noii Politici Agricole Comune, 30% din bugetele statelor membre pentru plăţi directe pot fi cheltuite doar dacă sunt luate măsuri obligatorii de ecologizare, cum ar fi diversificarea recoltelor, menţinerea unei zone verzi permanente şi crearea "unor arii concentrate pe ecologizare", potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
"Dubla finanţare", adică plăţi de două ori pentru fermieri pentru livrarea aceluiaşi set de beneficii pentru mediu, nu va mai fi permisă