Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul desemnat printre cei mai buni profesori de pe glob, după ceremonia din SUA: „Distincţia mă onorează, dar mă şi responsabilizează suplimentar“

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop (58 de ani), a primit, în urmă cu câteva ore, în Florida, distincţia prin care este inclus în „The International Adult and Continuing Education Hall of Fame”, un top al celor mai buni profesori din lume în 2013.

Distincţia a primit-o din partea Universităţii Oklahoma (SUA), instituţie din Top Shanghai 500, pentru cărţile şi studiile ştiinţifice publicate, dar şi pentru munca sa de coordonator al unor instituţii româneşti şi europene de cultură.

„O ceremonie emoţionantă, cu o atmosferă deosebită, oameni extraordinari, personalităţi academice de talie mondială şi o distincţie care mă onorează, dar, în acelaşi timp, mă şi responsabilizează suplimentar faţă de activitatea educaţională“, a scris rectorul UBB pe pagina sa de Facebook.

Clujeanul a fost nominalizat, alături de alte 14 cadre didactice din toată lumea, în „The International Adult and Continuing Education Hall of Fame” , organizaţie fondată în 1995 la Universitatea Oklahoma.

Instituţia a fost creată pentru „a onora lideri care au adus contribuţii deosebite în domeniile educaţiei adulţilor şi învăţării continue“, motto-ul acesteia fiind „liberteatea de a învăţa stă în centrul tuturor marilor civilizaţii“.

Printre ceilalţi profesori nominalizaţi anul acesta se numără, Ronald Gross (co-preşedinte al Seminarului pentru Inovare în Educaţie de la Universitatea din Columbia), Jong-Gon Hwang („părintele” educaţiei pentru adulţi din Coreea), Rosalind Loring (preşedinte în cadrul Conferinţei UNESCO pentru educaţie continuă), Michael Grahame Moore (fondatorul Centrului American pentru Educaţie la Distanţă), Thomas Sticht (lucrările lui au dus la crearea Programului Armatei SUA de educare a militarilor), Lloyd Robert Maxwell Ross (profesor la Universitatea din Sidney, consilier pe probleme de educaţie al mai mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 35 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°