Mesajul a fost trimis. Multumesc!

John Fitzgerald Kennedy – 50 de ani de la istoricul asasinat

Publicat in Jurnalul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Destinul lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai reprezentativi preşedinţi ai SUA, fascinează şi astăzi, când se împlinesc 50 de ani de când a sfârşit în teribilul atentat din 22 noiembrie 1963, la Dallas, în Texas.

Născut în 29 mai 1927, în Brookline, Boston, din părinţi cu origini irlandeze, John Fitzgerald Kennedy a devenit unul dintre emblematicii preşedinţi ai Statelor Unite. Istoria vieţii lui, atât cea oficială, cât şi cea personală par să se afle undeva la graniţa dintre adevăr şi legendă. Teoriile conspiraţiei nu mai contenesc, jurnalişti, biografi, documente de tot felul şi dezvăluiri care mai de care mai de senzaţie ale celor care l-au cunoscut sau pretind că l-au cunoscut personal captivează în continuare atenţia publicului din lumea largă.

Cel care avea să devină preşedintele Americii la 44 de ani, deşi era foarte bolnăvicios, suferind de boli grave încă din copilărie, de la vârsta de 2 ani,  între care şi afecţiuni ale coloanei vertebrale, era în schimb un optimist, un studios pasionat de lectură, de la cărţile de aventură,  până la cele de politică şi studiile de economie. Inteligent şi ambiţios, dorind să facă lucruri mari în viaţă şi visând să ajungă într-o bună zi un lider, John, unul din cei nouă copii ai lui Joseph şi Rose Kennedy, a primit o educaţie aleasă, a studiat la Harvard, absolvind în 1940.

Ambiţios şi curajos

La început, modelul lui a fost fratele său mai mare, Joe, în care tatăl lor, un ambiţios om de afaceri care îşi sporise averea prin afaceri imobiliare şi tranzacţii la bursă, dar şi din importul de whisky “în scopuri medicale”, în vremea prohibiţiei, iar în timpul celui de-al doilea război mondial devenind ambasador, îşi pusese  seranţele pentru a-l vedea pe fiul  său preşedinte al Americii. Dar soarta a făcut ca Joe să îşi piardă viaţa în război, în 1944, pe frontul european. De

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 52 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 47 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 59 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°